Saf Speed Car | Termeni si Conditii de Inchiriere in Romania
Capitolul 1. CONDIȚII GENERALE DE ÎNCHIRIERE:
1.1 Pentru a închiria un vehicul, CLIENTUL trebuie să prezinte în original la momentul ridicării autoturismului, urmatoarele: un permis de conducere național valabil pe toată perioada contractului de închiriere, care să ateste cel puțin un an de experiență în conducerea unui vehicul de categoria B, un document de identitate valabil și un card de credit fizic pe numele său, inclusiv numărul cardului, cu o valabilitate de cel puțin 90 de zile.
1.2 CLIENTUL este direct răspunzător pentru obținerea și deținerea tuturor documentelor necesare, incluzând, dar fără a se limita la, permisul de conducere, din care să reiasă dreptul de a circula pe drumurile publice, atât din România, cât și din țările pe care urmează să le viziteze/tranziteze cu autoturismul închiriat, Saf Speed Car SRL (LOCATORUL) fiind exonerat de orice răspundere în acest sens.
CLIENTUL își asumă în mod expres responsabilitatea deplină pentru închirierea unui autovehicul și conducerea acestuia pe teritoriul României declarând expres că are toate documentele necesare în posesia sa, inclusiv un permis de conducere internațional, pentru cazurile în care deținerea unui astfel de permis este obligatorie conform legii.
Cazurile în care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere internațional pentru conducerea unui autovehicul pe teritoriul României (conform art 83 al 2 din OUG 195/2002), sunt: (i) atunci când solicitantul deține permis național eliberat de un stat care nu este membru UE; (ii) atunci când solicitantul deține permis național eliberat de un stat care nu este membru al Convenției de la Viena privind circulația rutieră; sau (iii) atunci când solicitantul deține permis național eliberat de un stat cu care România nu are încheiat un tratat de recunoaștere reciprocă a permiselor auto.
CLIENTUL va obține dreptul de folosință al autoturismului în baza permisului de conducere național din care să reiasă data de obținere a dreptului de a conduce.
1.3 Pentru a închiria și a conduce un autoturism în condițiile standard, vârsta minimă obligatorie este de 23 ani. De asemenea, atât șoferul principal cât și șoferii adiționali, obligatoriu trebuie să dețină un permis de conducere valid, cu o vechime de cel puțin 12 luni indiferent de durata închirierii.
LOCATORUL oferă posibiltatea de închiriere a unui autoturism persoanelor cu vârsta mai mică de 23 de ani (minim 18 ani) în următoarele condiții:
– În cazul în care CLIENTUL și/sau șoferii adiționali dețin un permis de conducere valabil, cu o vechime mai mică de 12 luni, și/sau au vârsta mai mică de 20 de ani (minim 18 ani) pot închiria și conduce un autoturism prin achitarea unei taxe suplimentare “Șofer fără experiență” în valoare de 1000 Euro, indiferent de durata contractului de închiriere.
– CLIENȚII și șoferii adiționali cu vârsta mai mică de 23 de ani (minim 20 ani) vor plăti o taxă de “Șofer tânăr” de 10 Euro / zi de închiriere. CLIENȚII care au vârsta mai mare de 23 ani nu vor plăti această taxă.
CLIENȚII și șoferii adiționali cu vârsta începând de la 70 de ani care dețin permisul de conducere de cel puțin 12 luni vor plăti o taxă de “Șofer senior” de 7.50 Euro / zi de închiriere.
Capitolul 2. PLATA/ REZERVAREA AUTOTURISMULUI:
2.1 Tarifele sunt stabilite și exprimate în Euro/zi și includ: TVA, Asigurare RCA (Asigurarea de răspundere civilă auto), Rovinieta, uleiul și întreținerea autoturismului, anvelope adecvate, în funcție de anotimp (anvelope adecvate sezonului de iarna în perioada 01 Noiembrie – 31 Martie și anvelope adecvate sezonului de vară în perioada 01 Aprilie – 31 Octombrie), suport tehnic 24h/24h.
2.2 Tariful de închiriere nu include: costul carburanților, taxe de drum, orice amenzi primite pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice și a legislației naționale în vigoare, taxe de trecere a podurilor, taxe de staționare în aeroporturi, etc. Plata acestor sume revine exclusiv în sarcina CLIENTULUI.
Notă: Toate sumele menționate în acești termeni și condiții sunt valabile pentru CLIENT la data semnării contractului. LOCATORUL își rezervă dreptul de a actualiza aceste tarife în orice moment, prin modificarea informațiilor afișate pe site-ul oficial, modificările aplicându-se exclusiv contractelor viitoare.
CLIENTUL va avea obligația de a se asigura că informatiile de facturare transmise catre LOCATOR sunt corecte inainte de efectuarea plății. Nu este posibilă modificarea facturilor fiscale ulterior generării acestora.
2.4 LOCATORUL pune la dispoziția clientului următoarele servicii adiționale:
– Serviciul „Șofer adițional” pentru 7 Euro/zi de chirie TVA inclus, pana la maximum 70 Euro/chirie/lună.
– Scaun copil/booster pentru 6 Euro/zi de chirie TVA inclus, pana la maximum 70 Euro/scaun/lună.
– Serviciul de ”Mașină nouă” pentru 20 Euro/zi pentru garantarea unui model auto cu an de fabricație 2024-2025.
– Serviciul de parcare pentru 30 Euro/zi pentru situațiile în care CLIENTUL dorește să își lase autoturismul personal sau autoturismul închiriat în parcarea LOACTORULUI. LOCATORUL nu va fi responsabil pentru autoturismul CLIENTULUI.
Orice serviciu aditional selectat va fi taxat pentru întreaga perioadă de închiriere (tariful înmulțit cu numărul de zile), cu excepția cazului în care serviciul atinge limita maximă (în funcție de numărul de zile de închiriere) sau este o taxă unică, cazuri în care va fi taxată valoarea maximă/taxă unică.
2.6 Rezervarea va fi confirmată pentru o clasă/categorie de autoturism și nu pentru un autoturism anume. LOCATORUL nu poate garanta o anumită marcă, model, motorizare sau culoare a autoturismului.
2.7 Kilometraj: kilometri nelimitați
Capitolul 3. LIVRARE/RETURNARE AUTOTURISM:
3.1 Autoturismul închiriat va fi predat cu o copie conformă cu originalul a talonului pentru a preveni săvârșirea de infracțiuni.
LOCATORUL se angajează să pună la dispoziția oricăror instituții ale statului, la cerere, talonul în original, în cel mult 48 ore de la momentul solicitării.
3.2 Autoturismul se livrează în stare bună de funcționare, curat și igienizat, fără defecțiuni și fără avarii ale caroseriei sau interiorului, altele decât cele evidențiate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism.
3.3 CLIENTUL ia la cunoștință și verifică starea autoturismului înaintea semnării Contractului de Închiriere, iar orice fel de reclamații privind starea acestuia se vor face obligatoriu la Livrare și vor fi consemnate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism, la secțiunea “Livrare”, CLIENTUL fiind direct și integral răspunzător pentru orice daune care nu au fost menționate. Nu se acceptă reclamații/obiecțiuni ulterioare livrării cu privire la starea autoturismului. CLIENTUL are responsabilitatea de a face fotografii ale oricărei daune a vehiculului de la momentul ridicării, să le păstreze și să le prezinte la returnare dacă este necesar. Condițiile meteorologice nu exonerează CLIENTUL de responsabilitatea de a inspecta vehiculul și de a înregistra orice daune constatate pe fișa de “Livrare”. Fotografiile făcute după semnarea contractului și predarea vehiculului nu vor fi luate în considerare de LOCATOR.
3.4 CLIENTUL se obligă să returneze autoturismul împreună cu toate documentele, cheile, accesoriile și echipamentele în bună stare (în starea în care le-a preluat), la locul și data convenite în Contractul de Închiriere.
3.5 La o întârziere mai mare de trei ore față de momentul specificat pentru returnarea autoturismului în Contractul de Închiriere, LOCATORUL își rezervă dreptul de a informa Poliția despre furtul autoturismului, excepție făcând cazul în care CLIENTUL notifică LOCATORUL despre dorința sa de a prelungi perioada de închiriere.
Pentru situațiile în care CLIENTUL nu notifică LOCATORUL cu privire la intenția de a prelungi rezervarea înaintea finalizării Contractului de Închiriere sau cu maxim 3 ore întarziere față de momentul specificat în Contractul de Închiriere pentru returnarea autoturismului, CLIENTUL va achita contravaloarea zilelor aferente prelungirii la tariful/zi aferent clasei rezervate din ziua în care se face prelungirea plus o penalitate pentru prelungire neautorizată de 55 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
3.6 În cazul returnării autoturismului nerezonabil de murdar pe timp de noapte și/sau în condiții de vreme nefavorabilă, când identificarea eventualelor prejudicii este imposibilă, verificarea autoturismului se va face în termen de maxim două zile lucrătoare, după ce LOCATORUL a avut la dispoziție toate condițiile pentru a inspecta autoturismul. Clientul își asumă responsabilitatea pentru eventualele prejudicii produse pe perioada de locațiune până ce Fișa de Returnare este emisă.
CLIENTUL este responsabil pentru autoturism până în momentul în care procesul de verificare a fost încheiat. Procesul de verificare se închieie cu semnarea Fișei de Returnare a autoturismului de ambele părți. Dacă returnarea este efectuată în condițiile menționate în art. 3.7 sau dacă CLIENTUL refuză semnarea documentului, acesta va fi considerat responsabil pentru prejudiciile identificate in urma verificării.
3.7 Livrarea și Returnarea autoturismului va fi realizată în timpul programului de lucru al LOCATORULUI (08:00 AM – 16:00 PM). În cazul în care Livrarea sau Returnarea au loc în afara acestor ore se va percepe o taxă în valoare de 30 Euro per acțiune sau dacă Livrarea sau Returnarea se vor petrece în timpul zilelor calificate ca sărbători legale se va percepe o taxă în valoare de 55 Euro per acțiune.
3.9 Returnarea Autoturismului într-un alt oraș decât cel din care a fost livrat este posibilă doar cu acordul în scris al LOCATORULUI și în funcție de disponibilitatea de dislocare. Pentru acest serviciu se aplică o taxă de dislocare “One Way Rent” în valoare de 1.000 euro.
3.10 În cazul în care vehiculul prezintă prejudicii la returnare, CLIENTUL are obligația să prezinte următoarele documente:
În cazul în care prejudiciul este cauzat de o terță parte, prin prezentarea documentelor care dovedesc acest lucru, CLIENTUL isi asuma costurile reparatiei daca din investigația incidentului nu reiese culpa tertei parti.
În absența oricăreia dintre documentele de mai sus, nici asigurarea suplimentară, nici orice alt serviciu de protecție nu este valabil. În acest caz, CLIENTUL este răspunzător pentru toate prejudiciile, în special pentru pagubele produse vehiculului, până la prețul de piață actual al acestuia, plus costurile și cheltuielile suportate pentru scoaterea din uz, precum și pentru plata către un terț a oricăror daune cauzate.
Capitolul 4. UTILIZAREA AUTOTURISMULUI:
4.1 CLIENTUL își asumă răspunderea totală (financiară, civilă și penală) cu minim valoarea daunei și maxim valoarea de piață a autoturismului dinainte de a fi avariat pentru nerespectarea condițiilor stipulate în Contractul de Închiriere.
4.2 CLIENTUL se angajează să conducă autoturismul respectând toate dispozițiile legale privind conducerea unui autoturism pe drumurile publice și acceptă că autoturismul nu va fi utilizat:
4.3 Autoturismul va fi folosit exclusiv pe teritoriul României, trecerea graniței fiind posibilă doar către țările enumerate în lista “Țări acceptate pentru cross border” de mai jos, prin îndeplinirea următoarelor condiții:
*Această sumă preautorizată va fi returnată CLIENTULUI la finalul chiriei, dacă termenii și condițiile au fost respectate; în caz contrar, suma preautorizată va fi încasată de către LOCATOR.
Taxa pentru serviciul cross-border va fi încasată pentru întreaga perioadă de închiriere, indiferent de numărul de zile în care mașina va fi utilizată în afara țării.
Lista țărilor acceptate pentru cross border: Polonia, Austria, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Hungary, Serbia, Grecia, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina.
Pentru cross border neautorizat de LOCATOR, CLIENTUL se obligă să achite toate cheltuielile LOCATORULUI pentru recuperarea autoturismului (daca este cazul) și o penalizare în valoare de 300 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
4.4 Autoturismul nu poate fi condus decât de semnatarul Contractului de Închiriere sau numai de o persoană specificată în Contractul de Închiriere și autorizată de către LOCATOR.
Pentru cazurile în care autoturismul este condus de un șofer neautorizat de LOCATOR, CLIENTUL se obligă să achite penalizare în valoare de 55 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
Pentru cazurile în care autoturismul este condus de un șofer tânăr și/sau fără experiență (condiții explicate în art. 1.3 din aceste Termene și Condiții) neautorizat de LOCATOR, CLIENTUL se obligă să achite penalizare în valoare de 1000 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
4.5 CLIENTUL nu va lăsa în nici un fel de circumstanțe ușile, geamurile, portbagajul sau autoturismul deschis și nu va lăsa în nici un caz cheile sau actele mașinii în autoturism.
4.6 În cazul în care apare o defecțiune în timpul închirierii, CLIENTUL este obligat să informeze LOCATORUL despre această situație. CLIENTUL nu are permisiunea de a efectua nicio reparație la vehicul fără cunoștința, autorizarea expresă și instrucțiunile LOCATORULUI. În cazul în care reparația este efectuată fără respectarea condițiilor de mai sus, costul oricăror reparații necesare va fi suportat de CLIENT conform acestor Termeni și Condiții.
4.7 CLIENTUL nu poate sub nici o condiție să vândă, închirieze sau să garanteze cu autoturismul.
4.8 În caz de accident/incident sau defecțiune, CLIENTUL are la dispoziție numărul de telefon pentru Asistență Tehnică 0735.578.578 și se obligă a informa prin apel telefonic sau e-mail la adresa office@speedcar.ro fără întârziere LOCATORUL, care îl va asista și îi va oferi instrucțiunile în funcție de situație.
Serviciul de Asistență rutieră este gratuit pentru opțiunea de închiriere ”Risc 0”, exceptand cazurile expuse în articolul 7.2 din aceste Termene și Condiții de închiriere.
Pentru situațiile în care CLIENTUL solicită serviciul de Asistență Rutieră și nu a achiziționat serviciul ”Risc 0”, dacă accidentul/incidentul/defecțiunea a fost produsă din vina CLIENTULUI, costul aferent intervenției va fi suportat de către CLIENT. Pentru situațiile în care accidentul/incidentul/defecțiunea a fost produsă din vina LOCATORULUI, serviciul de asistență va fi oferit cu titlu gratuit.
4.9 Animalele de companie pot fi transportate în autoturismele închiriate numai în cuști speciale de transport. Această măsură este necesară pentru a asigura siguranța și confortul tuturor pasagerilor, pentru a proteja animalele de eventuale accidente și pentru a menține curățenia și integritatea autoturismului. Transportul animalelor fără cuști speciale de transport este strict interzis. În cazul încălcării acestei reguli, clientul va fi responsabil pentru toate daunele și costurile asociate curățeniei și reparațiilor necesare.
4.10 Utilizarea specifică a autovehiculelor de tip Van pentru transport marfă
CLIENTUL se obligă să utilizeze autovehiculul în mod responsabil și să ia toate măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea acestuia, inclusiv dar fără a se limita la:
– Protecția interiorului: Este interzisă încărcarea materialelor care pot afecta integritatea habitaclului (ex. vopsea, ciment, soluții chimice corozive) fără o protecție adecvată a suprafețelor interioare.
– Interdicția utilizării pe șantiere: Vehiculul nu poate fi folosit pe teren accidentat, în zone cu noroi excesiv, șantiere sau alte locații care pot cauza deteriorări semnificative interiorului sau exteriorului acestuia.
– Curățenia și întreținerea: CLIENTUL trebuie să returneze autovehiculul în aceeași stare de curățenie și integritate interioară/exterioară în care l-a preluat. Urme de vopsea, ciment, zgârieturi sau alte deteriorări ale spațiului de marfă vor fi evaluate și deduse din depozit.
– Evaluarea daunelor: Orice deteriorare a interiorului/exteriorului va fi evaluată de către un service autorizat, iar costurile de reparație vor fi reținute din depozit. În cazul în care suma depozitului este insuficientă, CLIENTUL va fi obligat să achite diferența.
– Interdicția modificărilor: CLIENTUL nu are dreptul să efectueze modificări asupra spațiului de marfă (ex. perforări, suduri, lipirea de materiale) fără acordul prealabil scris al locatorului.
Capitolul 5. ASIGURĂRI/RESPONSABILITĂȚI:
5.1 Autoturismul este asigurat pentru daune cauzate terților pe perioada menționată în Contractul de Închiriere.
Prin semnarea Contractului de Închiriere, CLIENTUL acceptă termenele și condițiile de asigurare cu franșiză (Collision Damage Waiver – CDW) cuprinse în capitolele 4, 6 și 7 din acești Termeni și Condiții și prin care se reduce, indiferent de partea culpabilă pentru producerea evenimentului asigurat, responsabilitatea financiară a CLIENTULUI la o sumă minimă obligatorie pentru furtul sau avarierea autoturismului închiriat. Suma minimă obligatorie reprezintă franșiza de asigurare (excess)/ eveniment rutier care este echivalentul Garanției ce face obiectul capitolului 6 de mai jos.
5.2 Asigurarea personală a CLIENTULUI, a pasagerilor, a bagajelor sau a oricăror bunuri nu face obiectul Contractului de Închiriere și nici nu este acoperită de asigurarea autoturismului. LOCATORUL nu răspunde de niciun prejudiciu sau deteriorare ale celor de mai sus.
5.3 În cazul în care, ca urmare a utilizării autoturismului, se ridică pretenții față de LOCATOR, CLIENTUL își asumă că va achita toate eventualele prejudicii produse autoturismului închiriat pe perioada cât acesta s-a aflat în posesia acestuia, LOCATORUL fiind exonerat de orice răspundere.
CLIENTUL este de acord cu faptul că LOCATORUL va comunica toate datele necesare asiguratorului RCA/CASCO în vederea demarării procedurilor necesare către asigurator în vederea recuperării eventualelor prejudicii. LOCATORUL nu este răspunzător pentru nici un fel de prejudicii sau pierderi ale CLIENTULUI și de nici un fel de prejudicii sau daune produse din culpa CLIENTULUI.
5.4 În caz de accident, furt total sau parțial ori distrugere a Autoturismului în perioada în care mașina se află în folosința CLIENTULUI (indiferent dacă evenimentul se produce din vina, exclusivă sau comună, a clientului sau nu), faptă confirmată de către autoritățile abilitate, CLIENTUL răspunde cu suma reținută cu titlu de Garanție, cu excepția cazurilor în care daunele provocate în caz de accident, furt total sau parțial ori distrugere nu sunt acoperite de polițele de asigurare, cazuri expres excluse și menționate ca atare în cuprinsul acestor Termeni și Condiții (art. 7.2 din aceste Termene si Condiții de închiriere).
5.5 Garanția nu va fi returnată, ori va fi restituită numai parțial dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 4.6 sau în cazurile expres prevăzute de art. 6.4 din acești Termeni și Condiții.
5.6 Garanția se poate constitui ca o franșiză la asigurare pentru situațiile în care se produc riscuri asigurate din culpa CLIENTULUI. CLIENTUL este pe deplin responsabil și trebuie să plătească toate daunele, costurile și/sau pierderile dacă șoferul se află sub influența alcoolului sau al drogurilor, dacă nu s-au respectat oricare din condițiile prezentului Contract, precum și în cazul în care nu prezintă documentele necesare eliberate de Poliție (în caz de furt, accident sau orice alt incident).
5.7 În caz de infracțiune, CLIENTUL este responsabil civil, penal și financiar. În caz de furt, dacă CLIENTUL nu predă cheile și actele autoturismului, precum și dovada furtului (procesul-verbal) eliberat de Poliție, CLIENTUL este responsabil în totalitate (financiar, civil și penal), toate asigurările pierzându-și valabilitatea în această situație.
5.8 În cazul nereturnării autoturismului la data, ora și în locația prevăzute în Contract, a folosirii autoturismului peste termenul de închiriere fără o aprobare prealabilă scrisă în acest sens de la LOCATOR, CLIENTUL își asumă responsabilitatea totală (financiară, civilă și penală), iar taxele specificate in acești Termeni și condiții, articolul 3.6 se vor aplica.
În cazul in care autoturismul nu se returnează în 24 de ore de la data specificată în Contract fără aprobarea scrisă din partea LOCATORULUI, CLIENTUL se obligă să plătească închirierea autoturismului până la data recuperării sau returnării acestuia, să achite toate cheltuielile LOCATORULUI pentru recuperarea autoturismului și o penalitate in valoare de de 1500 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții. Această faptă a CLIENTULUI constituie o încălcare contractuală gravă și se sancționează conform condițiilor contractuale aplicabile. După momentul prevăzut în prezentul Contract pentru returnarea Vehiculului plus o oră, nicio asigurare nu mai este valabilă.
5.9 Nerespectarea obligațiilor menționate în paragraful de mai sus duce la încetarea efectului asigurărilor, iar răspunderea pentru daunele provocate revine în totalitate CLIENTULUI, inclusiv venitul nerealizat pe perioadă imobilizării autoturismului închiriat.
LOCATORUL nu va răspunde decât pentru faptele ilicite săvârșite cu vinovăție prin exercitarea serviciului pus la dispoziția CLIENTULUI, exceptând situațiile în care paguba a fost provocată de CLIENT, cu intenție sau din culpa acestuia, când paguba a fost cauzată de starea de sănătate a CLIENTULUI sau fapta unui terț.
Prejudiciile cauzate de simpla imprudență sau neglijență vor exonera LOCATORUL de răspundere în cea mai mare măsură posibilă, iar CLIENTUL înțelege să fie exclusiv răspunzător pentru prejudiciile cauzate direct sau indirect, parțial sau total de comportamentul său, renunțând a solicita orice fel de despăgubiri de la LOCATOR.
Capitolul 6. GARANȚIA
6.1 La întocmirea Contractului de Închiriere, CLIENTUL trebuie să blocheze o Garanție pe un card de credit pe numele său cu o valoare cuprinsă între 200 Euro și 4.000 Euro ce va fi deblocată în maxim 10 zile după finalizarea Contractului de Închiriere dacă toate condițiile din acești Termeni și Condiții au fost îndeplinite.
Garanția va fi blocată pe un card de credit fizic care contine numele complet al șoferului principal (Nume și Prenume). Cardurile de credit cu nume abreviat nu sunt acceptate, cu excepția cazurilor în care CLIENTUL poate dovedi deținerea cardului printr-un extras bancar.
6.2 Suma blocată cu titlu de Garanție se stabilește în funcție de clasa (categoria) autoturismului rezervat, evidențiată în Voucherul (Confirmarea) de Rezervare și în Contractul de Închiriere, CLIENTUL cunoscând valoarea Garanției anterior încheierii Contractului de Închiriere.
6.3 In cazul inlocuirii autoturismului avaiat pentru un dosar de dauna RCA locatarul garanteaza si recunoaste dreptul de retentie al Locatorului asupra autovehicului lasat la reparat in service conform procesului verbal de predare primire pana la restituirea autovehiculului ce formeaza obiectul material al prezentului contract precum si pana la achitarea integrala a facturii fiscale de chirie emisa de Locator in baza dispozitiilor prezentului contract.
Garanția se va bloca pe cardul de credit al CLIENTULUI printr-o tranzacție de preautorizare care are valabilitate de 30 de zile.
În cazul în care perioada de închiriere este mai mare de 30 de zile, LOCATORUL va procesa o nouă tranzacție de preautorizare pe cardul CLIENTULUI oricând este necesar astfel încât pe toata durata Contractului de Închiriere să existe o preautorizare validă.
6.3 Garanția îi va fi returnată integral sau parțial CLIENTULUI dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
6.4 Întreaga sumă reprezentând Garanția sau o parte din aceasta nu va fi returnată în cazul în care:
Penalitățile contractuale aplicabile în cazul nereturnării autoturismului în aceeași stare în care a fost predat CLIENTULUI vor fi stabilite în funcție de clasa alocată.
Prețurile penalităților aferente daunelor specificate în Anexa 1 au fost determinate pe baza evaluărilor efectuate prin intermediul platformei Eurotax și vor fi aplicabile în toate cazurile în care condițiile permit acest lucru. Prin prezenta, Părțile convin că aceste penalități nu vor fi aplicate în situațiile în care daunele au fost cauzate de defecțiuni mecanice sau în urma implicării vehiculului într-un accident. Pentru astfel de situații, estimarea costurilor de reparație se va realiza exclusiv printr-un deviz emis prin platforma Eurotax.
În sensul prezentului contract, „Eurotax” reprezintă platforma digitală de evaluare tehnică și financiară a vehiculelor, utilizată pentru estimarea valorii de piață, calculul devizelor de reparație și stabilirea costurilor aferente daunelor auto, conform standardelor recunoscute la nivel european.
CLIENTUL declară în mod expres că este de acord cu această metodă de cuantificare a prejudiciilor, că își asumă și înțelege conținutul prezentului articol și își exprimă acordul expres pentru debitarea ulterioară a tuturor sumelor datorate din Garanția constituită la semnarea contractului de închiriere și este de acord cu plata tuturor costurilor suplimentare acolo unde se impune (în situația în care valoarea garanției este mai mică decât paguba produsă conform art. 4.1).
Încasarea penalităților contractuale pentru nereturnarea mașinii în condiițile în care a fost predată CLIENTULUI se face conform procedurii descrise mai jos:
Termenul de blocare al Garanției este de 30 de zile începând cu data de ridicare a autoturismului, iar termenul de deblocare/returnare a Garanției, total sau parțial, este de 90 de zile de la returnarea autoturismului.
Garanția se va încasa cu sau fară acordul CLIENTULUI la maxim 90 de zile de la returnarea autoturismului, prin debitarea cardului, în situația în care LOCATARUL are nevoie de un timp suplimentar de procesare și soluționare a cazului. De asemenea, LOCATARUL trebuie să aibe în vedere și termenele băncii emitente a cardului.
În cazul în care prejudiciul este cauzat de o terță parte, prin prezentarea documentelor care dovedesc acest lucru, CLIENTUL va avea suma depozitului deblocată numai după ce investigația incidentului a fost finalizată.
În cazul in care una sau mai multe dintre situațiile de mai sus vor fi îndeplinite, nici asigurarea suplimentară, nici orice alt serviciu de protecție nu este valabil. În acest caz, CLIENTUL este răspunzător pentru toate prejudiciile, în special pentru pagubele produse vehiculului, până la prețul de piață actual al acestuia, plus costurile și cheltuielile suportate pentru scoaterea din uz, precum și pentru plata către un terț a oricăror daune cauzate.
Capitolul 7. SERVICIUL “RISC 0”
7.1 Serviciul Risc 0 poate fi achiziționat la tariful menționat în Contractul de Închiriere, calculat în funcție de numărul de zile de închiriere și de clasa mașinii rezervate, cu o valoare cuprinsă în intervalul 55 și 100 Euro / zi, și reprezintă un angajament opțional al CLIENTULUI prin care acesta:
b.1) Beneficiază de autoturism de înlocuire în afara granițelor României în maxim 24 de ore, în condițiile serviciului “cross border” explicat în articolul 4.3 în condițiile explicate în art. 8.2 al acestor Termeni si Condiții.
d.1) Reduce valoarea Garanței standard la valoarea de 50 Euro dacă s-a optat pentru serviciul de cross border. Garanția se va reține în eventualitatea, returnării autoturismului cu un nivel de combustibil inferior predării, lipsa documentelor autoturismului sau mașină returnată murdară/excesiv de murdară sau lipsa documentelor solicitate în articolul 3.10 din acești Termeni și Condiții de închiriere în caz de accident/prejudiciu. În cazul în care costurile de mai sus depășesc valoarea Depozitului Administrativ, CLIENTUL se obligă să achitare diferențele de preț la returnarea autoturismului conform Termenilor și Condițiilor prezentate în Contractul de Închiriere. Garanția se va debloca la returnarea autoturismului dacă au fost îndeplinite condițiile menționate anterior.
Pentru decontarea cheltuielilor de masă și cazare sau transport până la domiciliu (doar pe teritoriul României), CLIENTUL trebuie să predea la returnarea Autoturismului Factura Fiscală reprezentând cheltuielile efectuate, care obligatoriu trebuie să fie emisă cu datele de identificare ale companiei LOCATORULUI menționate în Contract.
Cu toate acestea, pot exista debitari ulterioare ale cardului utilizat la închiriere, în cazul constatării unor nereguli neacoperite de serviciul No Risk Warranty precum: realimentare combustibil, mașină murdară sau excesiv de murdară, fumat în vehicul, pierdere cheie/documente/numere de înmatriculare, lipsa sau deteriorarea accesoriilor auto (GPS, lanțuri de zăpadă, kit anvelope, trusă medicală etc.), alimentare cu alt tip de combustibil, returnare neautorizată într-o altă locație, cross-border neautorizat și prelungire neautorizată a închirierii.
Constatarea eventualelor nereguli se va realiza de catre reprezentantii subscrisei societati in lipsa clientului, clientul fiind de acord cu aceasta modalitate de constatare prin alegerea serviciului de express drop-off. In situatia in care clientul nu este de acord cu realizarea constatarilor in lipsa lui, acesta trebuie sa aleaga o alta modalitate de predare a autovehiculului care va permite verificarea acestuia in prezenta clientului.
7.2 Situațiile care NU SUNT acoperite de serviciul Risc 0 sau asistență rutieră:
l)A permis, cu voia sau fără voia sa, conducerea autoturismului de o persoană neautorizată de LOCATOR prin Contractul de Închiriere, demonstrat prin Documentele Oficiale întocmite de organele abilitate ca urmare a unui accident/incident;
În cazul în care CLIENTUL a achiziționat Serviciul Risc 0 și a produs o daună/avarie autoturismului inițial închiriat, la primirea unui autoturism de înlocuire va trebui să achite contravaloarea sau diferența Serviciului Risc 0, după caz, pentru noul autoturism primit, la tariful menționat în Contract, altfel LOCATORUL va bloca o Garanție standard aferentă clasei (categoriei) autoturismului rezervat.
În cazul în care una sau mai multe dintre situațiile enumerate mai sus apar, CLIENTUL va fi răspunzător pentru autoturism cu cel puțin cu valoarea daunelor produse dar nu mai mult decât valoarea de piață a autoturismului dinainte de a fi avariat și va fi răspunzător pentru toate costurile aferente asistenței rutiere oferite de LOCATOR.
Capitolul 8.ACCIDENTE/INCIDENTE, AVARII SAU FURT:
8.1 În caz de accident/incident sau furt/tentativă de furt dovedită printr-un Document Oficial eliberat de organele abilitate, CLIENTUL are următoarele obligații, inlcusiv dacă a achiziționat Serviciul Risc 0:
8.2 LOCATORUL are obligațiile enumerate mai jos atunci când apar următoarele situații:
În cazul în care autoturismul poate fi condus în condiții de siguranță și niciuna dintre componentele de direcție sau de frânare nu este deteriorată, atunci mașina va fi înlocuită în maxim 24 de ore de la prezentarea de către CLIENT a documentelor menționate la articolul 8.1, litera „e”.
În cazul în care mașina nu mai poate fi folosită din cauza daunelor suferite din cauza accidentului, atunci LOCATORUL va înlocui mașina în maxim 24 ore dacă mașina se află pe teritoriul României. În cazul în care evenimentul a avut loc în afara granițelor Române, atunci mașina va fi înlocuită în maximum 72 de ore după ce clientul poate furniza documentele menționate la articolul 8.1 lit. „e”.
În cazul unei defecțiuni tehnice care a imobilizat autoturismul sau autoturismul prezintă probleme la sistemul de direcție sau de frânare, atunci autoturismul va fi înlocuit în maxim 24 ore dacă CLIENTUL se află în interiorul granițelor României și după ce CLIENTUL confirmă că a luat la cunoștință capitolele 6 și 7 din acești Termeni și Condiții sau, dacă în momentul în care la sosirea reprezentantului LOCATORULUI nu se constată nicio defecțiune tehnică, acesta va plăti pentru solicitarea de asistență tehnică fără nici o justificare. Suma va fi comunicată de către reprezentantul LOCATORULUI înainte de a pleca către CLIENT.
În cazul în care CLIENTUL se află în afara granițelor României, mașina va fi înlocuită în maxim 72 de ore după ce CLIENTUL confirmă că a luat la cunoștință capitolele 6 și 7 din acești Termeni și Condiții sau, dacă în momentul sosirii reprezentantului LOCATORULUI nu se constată nicio defecțiune tehnică, acesta va plăti pentru solicitarea de asistență tehnică, fără nici o justificare. Suma va fi comunicată de către reprezentantul LOCATORULUI înainte de a pleca către CLIENT.
8.3 În cazul în care CLIENTUL nu respectă acești Termeni și Condiții și raportează accidentul cu întârziere sau declară informații false cu privire la orice aspect al incidentului, CLIENTUL poate fi răspunzător pentru costurile suportate în legătură cu incidentul și poate fi răspunzător civil și penal pentru toate consecințele.
8.4 În cazul oricărui incident sau accident cauzat de CLIENT din vina proprie, după inspecție și luând în considerare toți factorii, LOCATORUL este în drept să refuze livrarea unui al doilea vehicul.
Capitolul 9. TAXE/PENALITĂȚI:
9.1 Prima oră de întârziere față de ora returnării menționată în Contract este gratuită. Întârzierea cu mai mult de 1 oră se sancționează cu echivalentul unei noi zile de închiriere, plus echivalentul serviciilor adiționale, la tarifele stipulate în Contractul de Închiriere pentru cazurile în care întârzierea este anunțată de către CLIENT. Pentru cazurile în care întarzierea nu este anunțată de către CLIENT, se vor aplica taxele specificate în articolul 3.6 din aceste Termene și Condiții de închiriere.
9.2 Garanția se poate constitui ca o franciză la asigurare, pentru situațiile în care se produc riscurile asigurate, numai în cazurile în care vina incidentului aparține CLIENTULUI și/sau sunt provocate de autori necunoscuți, excepție făcând situația în care CLIENTUL plătește Serviciul Risc 0, acesta nemaifiind răspunzător pentru cazurile în care vina incidentului îi aparține, în condițiile descrise în articolul 3.10 și capitolele 6 și 7 al acestor Termene și Condiții de închiriere.
9.3 Prețul de închiriere și, de asemenea, Garanția sunt calculate pe baza prețurilor puse la dispoziția CLIENTULUI în Contractul de Închiriere și vor fi plătite în avans sau la Livrarea autoturismului. Plata făcută la momentul închirierii nu poate, sub nici o condiție, să fie folosită pentru prelungirea perioadei de închiriere. Dacă CLIENTUL dorește să prelungească perioada de închiriere, trebuie să obțină în avans aprobarea scrisă a LOCATORULUI și să plătească în avans orice prelungire a Contractului de Închiriere.
Prelungirea neautorizată de către LOCATOR va fi taxată conform tarifelor specificate în articolul 3.6 al acestor Termeni și Condiții.
9.4 Dacă autoturismul este returnat înainte de data inițială de predare, nu va exista nicio rambursare pentru zilele de închiriere neutilizate. Un voucher cu serviciile suplimentare neutilizate, echivalentul a maximum 3 zile de închiriere, va fi emis. Voucherul va fi disponibil pentru utilizare în oricare dintre locațiile LOCATORULUI și nu are dată de expirare.
9.5 CLIENTUL este responsabil pentru taxele de parcare, taxele de drum, amenzile sau orice alte taxe, acestea vor fi achitate de către LOCATOR către autorități iar CLIENTUL va achita suma aferentă acestora către LOCATOR. În condițiile impuse de lege în care LOCATORUL va fi obligat să declare informațiile personale ale CLIENTULUI către autorități, acestea vor contacta CLIENTUL direct. LOCATORUL își rezervă dreptul de a incasa o penalitate de administrare în valoare de 55 Euro (conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții) pentru asistența sa în soluționarea amenzilor.
9.6 Combustibilul nu este inclus în prețul de închiriere. CLIENTUL va returna autoturismul cu aceeași cantitate de combustibil cu care a fost livrat, ce a fost evidențiată în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism, în caz contrar va achita contravaloarea combustibilului lipsă la prețul de pompă plus o penalitate de realimentare în valoare de 25 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
9.7 Clientul este responsabil să returneze autoturismul la fel de curat cum l-a primit (spalat și curățat atât la interior cât și la exterior). Nerespectarea acestei condiții va fi sancționată cu o taxă în valoare de 25 de Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
Returnarea Autoturismului în stare excesiv de murdară se taxează cu 55 Euro conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții. Noțiunea „excesiv de murdar” reprezintă situația în care autoturismul necesită curățirea în detaliu a interiorului acestuia, adică mai mult decât procedura obișnuită de spălare. Exemple: tapițerie pătată, urme de noroi pe bord, scaune sau banchetă, resturi perisabile lăsate prin autoturism, altundeva decât într-o pungă menajeră, etc.
Curățare profesională a exteriorului vehiculului ce necesita solventi sau substante chimice: În cazul în care vehiculul returnat necesită o curățare profesională a exteriorului din cauza depunerilor de bitum, a substanțelor lipicioase, a murdăriei persistente sau a altor reziduuri care nu pot fi îndepărtate printr-o spălare standard, se va percepe o taxă suplimentară de 200 EUR. Această taxă acoperă costurile aferente utilizării soluțiilor chimice speciale și manoperei necesare pentru a restabili aspectul inițial al caroseriei.
9.8 FUMATUL ESTE STRICT INTERZIS în toate autoturismele închiriate de la LOCATOR. În cazul în care autoturismul este returnat cu dovezi că s-a fumat în interiorul acestuia, CLIENTUL va achita o penalizare în valoare de 130 Euro către LOCATOR conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții.
În cazul în care autoturismul a luat foc sau prezintă arsuri chiar și parțiale în interior din cauza fumatului, CLIENTUL este RESPONSABIL în totalitate pentru pagubele produse, chiar dacă a achiziționat Serviciul Risc 0. CLIENTUL va achita toate pagubele produse autoturismului, conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții. Asigurările autoturismului NU ACOPERĂ pagubele provocate din cauza fumatului!
9.9 Alte taxe sau penalități conform Anexei 1 – Costuri penalități din aceste Termene și Condiții, inclusiv în cazul în care a fost achiziționat Serviciul Risk 0: Chei rupte/lipsă = 440 Euro; Documente rupte/lipsă = 220 Euro; Plăcuțe de înmatriculare rupte/lipsă = 280 Euro; Accesorii rupte/lipsă (ex. GPS, lanțuri de zăpada, kit anvelope, trusă medicală etc) = 75 Euro; Scaunul de copil/Booster defect/lipsă = 155 Euro; Refuzul de a completa declarația de accident/incident = 155 Euro; Taxa administrativă pentru procesare daune încasate la returnarea mașinii =100 Euro; Taxa administrativă pentru daune încasate în back office =150 Euro; Returnarea neautorizată în altă locatie: costurile de recuperare a autoturismului plus o penalizare în valoare de 1500 Euro (cost explicat în art. 5.8 al acestor Termeni și Condiții); Alimentare cu alt combustibil = 505 Euro + contravaloarea deplasării pentru situația în care mașina a fost alimentată cu un alt tip de carburant decât cel indicat pe clapeta rezervorului. Contravaloarea deplasării este stabilită în funcție de locația unde mașina se afla în acel moment. Transportul neautorizat al vehiculului pe apă = 300 Euro .
ACORD DE DEBITARE ULTERIOARĂ A CARDULUI BANCAR
LOCATORUL își rezervă dreptul de a încasa ulterior de pe cardul bancar al CLIENTULUI: penalități, taxe, prejudicii produse autoturismului, lipsă de combustibil, amenzi.
Prin semnarea Contractului de Închiriere, CLIENTUL a luat la cunoștință toate termenele și condițiile contractului și își dă acordul ca ulterior LOCATORUL să poată încasa de pe cardul bancar al acestuia în termen de 1 an de zile de la semnarea Contractului de Închiriere, toate sumele prevăzute în Contractul de Închiriere, însa numai în situațiile în care aceste sume sunt datorate în stricta conformitate cu clauzele contractuale.
Sumele debitate ulterior sau reținute în urma neîndeplinirii clauzelor contractuale de către CLIENT sunt percepute de către LOCATOR sub formă de penalități contractuale/despagubiri.
Capitolul 10.JURISDICȚIE/VALIDITATE:
10.1 Orice litigiu ce apare în derularea Contractului de Închiriere și care nu va putea fi soluționat pe cale amiabilă, va fi soluționat de către instanţele competente.
10.2 CLIENTUL este de acord că acest Contract de Închiriere este guvernat de legile în vigoare din România și orice acțiune juridică se va desfășura în România. CLIENTUL este de acord că orice adăugiri sau modificări aduse acestor Termeni și Condiții sunt nule și fără validitate dacă nu sunt convenite în scris și semnate de ambele părți.
Capitolul 11. FORŢA MAJORĂ ŞI CAZUL FORTUIT
11.1 Cazurile de forță majoră se notifică de Partea afectată celeilalte Părți în termen de 3 zile lucrătoare de la data producerii lor. Sunt considerate cazuri de forță majoră acele evenimente imprevizibile și insurmontabile, independente de culpa Părții care le invocă și care fac obligațiile acestei Părți imposibil de executat, precum: calamitățile naturale, starea de război, revoluțiile, embargoul, actele puterii publice, etc. Dovada cazului de forță majoră se face cu certificatul de forță majoră eliberat de către organele ablilitate.
11.2 Dacă forța majoră durează mai mult de 20 de zile lucrătoare, oricare dintre Părți are dreptul de a cere încetarea Contractului fără ca cealaltă parte să se poată opune, renunțându-se la executarea Contractului de Închiriere în continuare. În acest caz nici una dintre Părți nu are dreptul de a cere despăgubiri, dar are obligația de a-și îndeplini toate obligațiile până la data producerii cazului de forță majoră.
11.3 Prin „caz fortuit” se înțelege o împrejurare care îşi are originea în câmpul de activitate al CLIENTULUI sau o împrejurare de origine externă, care nu are caracter extraordinar şi poate fi prevăzută şi evitată cu diligenţa şi grija de care este în stare omul cel mai capabil.
Capitolul 12. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
12.1 LOCATORUL acționează ca operator de date cu caracter personal furnizate de CLIENT în contextul încheierii și executării contractelor de închiriere de vehicule.
12.2 Pentru a îndeplini corect această funcție, LOCATORUL trebuie să aibă acces la anumite informații și date ale CLIENTULUI, și anume: date de identificare, cum ar fi numele, numărul de identificare (carte de identitate, pașaport sau orice alt document care dovedește identitatea CLIENTULUI), permisul de conducere, date de contact (adresă completă, adresă de email și număr de telefon mobil) și date de plată (număr de cont bancar și IBAN).
12.3 Colectarea datelor cu caracter personal ale CLIENTULUI are ca scop gestionarea corectă a întregii relații contractuale dintre CLIENT și LOCATOR, asigurând respectarea tuturor obligațiilor legale și fiscale, precum și trimiterea tuturor comunicărilor legate de închirierea vehiculului și, dacă CLIENTUL consimte, trimiterea campaniilor promoționale, dacă este cazul.
12.4 Pe parcursul întregului proces, LOCATORUL va acționa întotdeauna în conformitate cu Regulamentul General privind Protecția Datelor al Uniunii Europene, REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecția Datelor) și orice altă dispoziție legală aplicabilă.
12.5 LOCATORUL avertizează că datele cu caracter personal pot fi furnizate entităților publice și autorităților judiciare și/sau administrative atunci când este necesar în scopuri legale, asiguratorilor în scopul acoperirii și gestionării daunelor și, în cele din urmă, LOCATORUL poate transfera date cu caracter personal către furnizori de servicii externi contractați de LOCATOR, acest furnizor de servicii neavând acces la mai multe date decât ar avea LOCATORUL dacă ar gestiona datele cu caracter personal.
12.6 În conformitate cu prevederile articolului 13, nr. 2, lit. a) din diploma menționată mai sus, LOCATORUL indică faptul că datele cu caracter personal vor fi păstrate de aceasta pentru perioada necesară îndeplinirii diverselor scopuri descrise mai sus.
12.7 Este responsabilitatea LOCATORULUI sau a furnizorului de servicii contractat să implementeze măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a preveni orice acces neautorizat la datele cu caracter personal ale CLIENTULUI.
12.8 Pentru a-și exercita dreptul la informare, CLIENTUL trebuie să contacteze LOCATORUL prin email: office@speedcar.ro sau prin scrisoare la adresa Str. Dezrobirii nr.43, bl.p19, sc.B, ap.23, Sector 6, Bucuresti.
12.9 Prin închirierea unui vehicul de la LOCATOR, CLIENTUL recunoaște că unele vehicule pot fi echipate cu dispozitive de urmărire GPS. Aceste dispozitive sunt utilizate pentru a îmbunătăți securitatea vehiculului, a monitoriza comportamentul la volan, a oferi asistență de urgență și a asigura respectarea termenilor și condițiilor LOCATORULUI. Datele GPS pot fi, de asemenea, utilizate pentru aplicarea taxelor aferente traversării neautorizate a granițelor, transportului neautorizat al vehiculelor pe apă sau oricăror alte taxe aplicabile specificate în acești termeni și condiții. LOCATORUL respectă confidențialitatea CLIENTULUI și garantează că datele GPS nu vor fi utilizate pentru monitorizare neautorizată. Pentru orice întrebări, vă rugăm să contactați LOCATORUL înainte de închiriere.
Capitolul 13. PROCEDURA DE ÎNCASARE ULTERIOARĂ A DEPOZITELOR
Comunicarea cu privire la încasări ulterioare pentru taxe de autostradă, penalități contractuale și/sau amenzi se va face în limba țării în care a fost emis contractul sau în limba de circulație internațională, engleză.
LOCATORUL este autorizat să facă încasări ulterioare utilizând tranzacția de PREAUTORIZARE (care este validă pentru 30 de zile), dar și prin tokenizare în maximum 90 de zile de la data returnării mașinii.
Suma încasată din tranzacția de preautorizare va fi suma aferentă cazurilor explicate în acești Termeni și Condiții, capitolele 2.2, 4.1, 5, 6, 7, 8 și 9, și va fi transmisă în prealabil la adresa de e-mail stipulată în Contractul de Închiriere către CLIENT.
La ridicarea autoturismului, LOCATORUL va efectua tranzacția de preautorizare, care are scopul de a bloca în contul clientului Garanția față de autoturism, menționată în contractul de închiriere. Tranzacția de preautorizare blochează în contul CLIENTULUI Garanția. Din momentul în care tranzacția de preautorizare este efectuată, clientul nu mai poate accesa suma blocată cu titlu de Garanție. Această sumă nu va fi retrasă din contul clientului, ci va fi doar blocată.
Pentru debitare ulterioară, se poate efectua doar una dintre următoarele tranzacții:
I) Tranzacția de încasare totală sau parțială a sumei preautorizate.
II) Tranzacția MOTO este o tranzacție de încasare efectuată pe card pentru costuri aferente cazurilor de daune, amenzi, costuri de administrare, penalități etc. Aceste tranzacții pot fi finalizate cu succes dacă există suficiente fonduri pe card sau dacă astfel de tranzacții sunt acceptate de tipul cardului. În cazul acestui tip de tranzacție, suma preautorizată ulterior va fi integral deblocată.
În funcție de operatorul bancar cu ajutorul căruia se face tranzacția de preautorizare a depozitului, în cazul încasărilor din depozite, tranzacția efectivă de încasare se va realiza astfel:
a) În cazul în care suma de încasat din totalul sumei preautorizate este egală sau mai mare de 20% din valoarea depozitului, se va face încasarea parțială a acestuia, conform sumei anterior comunicate clientului.
b) În cazul în care suma de încasat din totalul sumei preautorizate este mai mică de 20% din valoarea depozitului, se va face încasarea totală a acestuia și, imediat ulterior, se va efectua o tranzacție de returnare a diferenței.
c) În cazul în care operatorul bancar permite încasarea parțială din depozitul blocat dintr-o singură tranzacție, se va efectua direct finalizarea parțială a depozitului dintr-o singură tranzacție, conform reglementărilor operatorului bancar.
d) În cazul în care operatorul bancar a permis crearea unui token, se va efectua o tranzacție de debitare a cardului la distanță prin tokenizare.
În cazul taxelor de autostradă, amenzilor sau taxelor administrative aplicate amenzilor și nu numai, LOCATORUL își rezervă dreptul de a încasa depozitul parțial sau integral sau de a efectua o tranzacție la distanță fără notificare în prealabil
În cazul în care sunt necesare încasări ulterioare pentru cazurile explicate în acești Termeni și Condiții, CLIENTUL va fi informat de către LOCATOR pe adresa de e-mail cu privire la costuri și se va efectua tranzacția de încasare.
În cazul în care nu este necesară nici o deducere din suma preautorizată, LOCATORUL va debloca această Garanție și va informa CLIENTUL cu privire la acest fapt.
Toate sumele percepute la momentul returnării, precum și orice taxe ulterioare pentru taxe de autostradă, penalități contractuale și/sau amenzi, vor fi încasate în RON, calculate conform cursului de schimb al Băncii Unicredit, majorat cu 4%, valabil în ziua plății.
CLIENTUL declară că a luat la cunoștință întreg parcursul prezentului document “Termeni și Condiții de Închiriere”, l-a înțeles, și-l asumă în totalitate și este de acord cu prevederile sale.
CLIENTUL a înțeles importanța verificării optice a autoturismului la preluare și obligația de a înștiința LOCATORUL despre posibilele neconcordanțe.
CLIENTUL declară că a fost informat, a luat la cunoștință și a agreat ca în decurs de maxim 90 de zile de la data returnării autoturismului să îi fie debitat cardul conform sumelor afișate în Anexa 1 – “Costuri penalități” în cazul în care se constată prejudicii la returnarea autoturismului.
Sumele debitate ulterior sau reținute în urma neîndeplinirii clauzelor contractuale de către CLIENT sunt percepute de către LOCATOR sub formă de penalități contractuale/despăgubiri.
Anexa 1: Costuri penalități
Anexa 1: Costuri penalități
Tabel 1 – Penalități pentru prejudicii
Tabel 2 – Penalități administrative
*Prin neplata la momentul predării, clientul este de acord cu o majorare de 50 Euro în cazul în care mașina nu este returnată în aceleași condiții în care a fost preluată.